P.S.

Văd doar o foaie albă ce-aşteaptă să o scriu,
Îi cer scuze şi cu regrete-i spun că-i prea târziu.
De mă trăgea de mâneca,să mă atenţioneze
Să scriu ce simt pentru o floare înainte de-a o pierde...


Acum pătez,dar cu regrete,plâng peste biata foaie.
Destinu-i e pecetluit,începe să se-ndoaie.
Conştient că are să dispară îmi fac curaj să scriu,
Îmi scot din buzunar stiloul cu vârful auriu
Dar totul se împraştie.Totul e prea târziu...

Întunecat de vise pierdute în pustiu,
Nu mai gândesc,mă duc,mă uit spre cer căramiziu,
Mă pierd în calde amintiri ce nu au să mai fie,
Păstrez în suflet o iubire ce veşnic va fi vie.




Blestem curajul care-l am că e cu neputiinţă!
Dacă era să fie mai viteaz eram cu-această fiinţă.
Aum priveam îmbraşişaţi cerul cărămiziu,
Dar vinovatul sunt doar eu,mai bine să nu fiu...


Îmi trec vârful stiloului pe foaia ce se stinge,
Nu prea mai am cerneală şi scriu cu propriu-mi sânge.
Aştern gânduri criptate în lacrimi şi-n cerneală,
Îţi scriu ce n-am putut atunci,şi-ţi scriu acum,spre seară:


Îţi spun cu sufletul,căci mi-e gândirea-nceată,
Aş vrea să-mi fii alături,să nu pleci niciodată,
Să fii tu cum eşti tu şi eu să-ţi fiu pe plac,
Să fii cum ştii să fii şi eu pe plac să-ţi fac.


Să îmi zâmbeşti timid,să îmi vorbeşti sarcastic,
Să mă priveşti senzual şi să te mişti fantastic,
Cu părul despletit pe umerii golaşi
Să fii cea mai frumoasă dintre îngeraşi.


Mi-e dor de tine-ţi zic,alături vreau să-mi fii;
Mă uit nebun la ceas,îmi spun că vei veni...
Privesc în depărtare spre cer cărămiziu

Şi-mi zic cu disperare că nu e prea tarziu.


Oh,foaie leneşă,ce eşti aşa înceată?
Aştept răspuns dar parcă nu vine niciodată.
Când mi-am făcut curaj să scriu ce vreau să-i scriu,
Am doar un singur gând: oare e prea târziu?